Prezent.

 

Am avut totul, dupa o secunda nimic,

Ti-am spus ‘te iubesc’, imi pare rau ca te-am mintit.

Si stiam ca asa va fi, stiam ca nu o sa pot sa te iubesc,

Si am incercat, am incercat sa imi dovedesc,

Ca langa tine pot avea ce noaptea visez,

Si am continuat desi stiam ca gresesc.

Tu m-ai gasit, eu nu te-am cautat,

Ai incercat sa ma opresti, eu tot am plecat.

In final te-am lasat indragostita,

Acea primavara te-a gasit parasita.

Drumul meu, drumul tau,

Adevarul este ca nu imi pare rau.

 

Anii au trecut, fiecare pe drumul lui,

Tu cateva povesti, eu al nimanui.

Dupa o vreme ai ales pe cineva cu un alt nume,

In speranta ca povestea voastra altfel o sa sune.

Baiat de caracter ce avea doua,

Aia era o proasta, se facea ca ploua.

Dar tu ai fost apa si ti-ai facut alt drum,

In timp au fost cuvinte ce voiam sa ti le spun.

Acelasi nume dar este altcineva,

Uneori vorbim, parca vrei sa imi spui ceva.

Te prefaci ca esti ok, ca ai tot ce iti doresti,

Dupa cativa ani imi spui ca inca ma iubesti.

O poza cu voi in rama, o familie fericita,

Adevarul este ca nu il iubesti si nu esti iubita.

Adevarul este ca nici eu nu am fost special, nici potrivit,

Adevarul este ca nu am simtit atunci si nici acum nu simt.

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

M-am intors.

Si m-am intors, ti-am spus ca ma voi intoarce,

Pun cuvinte pe foi,  cand sufletul imi tace.

Si imi zace, imi zace, zace, gandul la tine,

Se pare ca nu si la rau, ai stat doar la bine.

Si melodia asta, ma duce cu gandul la cum a fost,

Desi stim amandoi ca, asta nu mai are rost,

si au mai fost, dar nu au fost de ajuns,

M-am intors pentru niste cuvinte ce nu le-am spus:

 

– Sa iti spun din nou, cat de mult te-am iubit,

Nu iti port pica pentru tot ce mi-ai gresit,

Pentru toate momentele in care ma minteai zambind,

Pierdut printre randuri, incerc sa te prind,

Si am astfel de ganduri negre, ce imi vin,

Dar ce rost mai are, sa ne amintim ?

Probabil ca vom ajunge sa ne mintim,

Stim amandoi ca, “noi” nu o sa mai fim.

Lumea noastra este distrusa,

Te privesc si nu-ti gasesc nici o scuza.

Din nou, imi aprind ultima tigara,

Ultima data, pentru a nu stiu cata oara.

Urasc faptul ca nimeni nu a reusit sa-ti ia locul,

Poate asta inseamna ca tu, chiar imi erai totul.

Lovit de valuri, prabusit ca un castel de nisip,

Te privesc si eu nu mai simt nimic,

Recunosc ca te-am iubit,

Dar noi nu am avut un final fericit.

Drumul nostru, din praf de stele,

Nu mai esti prin gandurile mele.

Eu nu pot fi asa cum iti doresti,  eu asta sunt,

Eu imi iau ramas bun.

 

 

 

 

 

 

Seara asta

 

Maine va fi o noua zi,

In seara asta am sa mor din nou, dar nimeni nu va sti.

I-am spus: ‘ langa tine, pana la sfarsit’,

Dar ea mi-a spus ca niciodata nu m-a iubit.

Seara asta va fi ultima, pentru a nu stiu cata oara,

O mie de ganduri , dar pana la tine niciuna nu zboara,

Stau si ma gandesc, ca am facut tot ce am putut,

Scriu mizerii, fumez, nu stiu incotro ma duc.

Un pahar de vin, ultimul sarut,

Nu te mai intoarce, ca eu nu mai sunt.

Ultima seara din nou, nu ma simt bine,

Nu stiu ce sa mai fac, ca sa uit de tine.

Imi spui sa fim iarasi impreuna, ca ti-e dor de mine,

Dar stim ca oricat am incerca, intre noi nu mai tine.

Si ma desprind de tine, usor, usor,

Ma desprind de lume, in seara asta, eu iarasi mor.

 

 

 

 

 

 

Amortit

 

Stau intins pe podeaua rece, ma simt amortit,

Stiu oameni care s-au despartit, chiar daca s-au iubit.

Nu ti-am promis nimic, pun pret pe fapte si nu pe cuvinte,

Tu ai renuntat, eu am plecat, adu-ti bine aminte!

Si ne minte soarta, cica asa ne-a fost scris,

Eu ti-am aratat, tu ai aruncat cuvinte si mi-ai promis.

Realitatea este cruda, cu tine a fost un vis,

M-am trezit singur si amortit, aici in abis.

Dulce cosmar, nu mai vreau sa te visez,

Sper ca intr-o zi, in realitatea mea, am sa te gasesc.

 

Stau intins pe podeaua rece, ma simt amortit,

Adevarul este ca tu niciodata nu m-ai iubit.

Sunt naufragiat intr-un ocean de nepasare,

Lovit de valuri, gandindu-ma ca nu ne-am iubit asa tare.

 

Stau intins pe podeau rece, ma simt amortit,

Povestea noastra nu are un final fericit.

Mi-am baut mintile, nu reusesc sa le tin sub control,

Mi-am fumat gandurile, nu imi este frica c-am sa mor.

Cuvintele imi sunt reci, privirea imi este pierduta,

As vrea sa te strig, dar stiu ca iubirea noastra este surda.

Si nu ai auzi, totul ar fi in zadar,

De un roller coaster de sentimente sunt purtat, iar si iar.

 

Stau intins pe podeau rece, cred c-am murit,

De cand s-a terminat, eu nu mai simt nimic.

M-am aruncat in gol si m-am prabusit,

Stau intins pe podeau rece, totul s-a sfarsit.

10.30.2017_

Acum este a mea, nu mai are nicio sansa,

Toate frustarile pe care le-a avut, am sa le fac sa iasa,

Am sa-i scot toata ura pe care a simtit-o…

Durerea pe care o avea si nimeni nu i-a auzit-o.

Da, eu am sa o fac sa sufere,

Cu aripile stinse, intinse ca un fluture,

Ii voi da mangaierea, dupa care tanjeste…

Si am sa o cert, daca imi greseste.

Din durere, iubirea ei va inflori,

Din ura, ea va invata din nou a iubi,

Totul la limita pentru ca asa se traieste,

Pentru toate greselile, acum fiecare plateste!

Eu voi fi singurul care o va rani,

Cu toata rautatea mea, o voi iubi.

Când nu ştii de mine.

Hai ia de mână şi lasăte în lumea mea. Sper nu te sperii de mine prea tare, sau poate mi se pare….Dar de ce tremuri ? Nu îţi place lumea mea ? Sinistră şi în acelaşi timp minunată, pentru mine. Lumini şi umbre, sentimente şi indiferenţă, ură şi iubire, cald şi rece, da şi nu. Sunt eu şi nu altu. Acelaşi eu, cu o imagine pe care nu ai văzut-o sau pe care eu nu am vrut ţi-o arăt. Îmi umbli în a mea noapte, desculţă, printre gândurile mele. Acum o vezi, o auzi şi o simţi ce nu văd eu, ce refuz aud şi ce nu mai reuşesc simt. Lacrimi de ruşine îmi vor cade, netrecut pe la biserică şi plin de păcate. Uneori aşa simt, aşa consider. De fapt nu simt şi nici nu sunt….bun de ceva. Un mare nimic, ce vede lumea în umbre, ajungând într-un final una dintre ele. Din nou, nu ne-am mai văzut ca eu îmi iau doza, evadez şi nu îmi este greu realizez,  nu fac bine. Ştii clişeul ăla prost ? ” Eşti prea bună pentru mine ” ? Ehh, în cazul ăsta nu este un clişeu. Chiar aşa este. Nu pot sta lângă tine, nu te pot ţine lângă mine. Tot ce semăn pe al meu pământ se usucă, moare. Nu vreau ca şi tu, pe drumul meu te pierzi. Nu judeca, te rog. Cel mai bine, este pleci pur şi simplu şi atât. nu pui întrebări, pentru că nu îţi voi oferi răspunsuri. Nu îmi vorbi de mâine, pentru eu nici astăzi nu ştiu de noi. Şi sincer, parcă nici nu îmi pare răuAdică, cum îţi explic…Nu înţelegi, nu vei înţelege de fapt. Să aştepţi noaptea ca tu te simţi pierdut iar printre stele…înţelegi ? Aştept noaptea ca nu îmi mai pese şi las în grija unor vise ce mi le poţi vedea în pupile. Ochii mici, ochii roşii, sete, râsete, zâmbete, plânsete, nopţi de Sâmbete şi astea în fiecare noapte. Simt cum priveşti, o privire de dispreţ, dezamăgire, milă. Nici nu îmi pasă. Cum îmi mai pese când singura alinare, singura linişte mi-o pot găsi în felul acesta ? Nici nu ştiu cine eşti, nu îţi schiţez niciun zâmbet, niciun semn, niciun sărut, niciun salut. Pentru tine, eu nu mai exist preţ de câteva ore. Te voi minţi am treabă, sunt ocupat, nu am timp, sunt obosit. Te voi minţi fără nicio ezitare, te voi minţi perfect. ascund, un refugiu pentru mine. O scăpare, o linie de sosire spre care alerg o zi întreagă şi ajung abia noaptea după ora 00:00. putea îţi fac rău şi bine deloc. Este pe bune, chiar dacă ţie ţi se pare un joc. Nu băiat rău, nu golan, nu un mare intelectual, nu de bani gata, nu sărac, nu cel mai bun scriitor, nici faimos. Pur şi simplu o poveste a unui băiat normal, ce sătul de atâtea eşecuri, îşi găseşte alinarea în fumuri de ceaţă deasă. Şi toţi vor spune, vor arăta cu degetul. Unii vor vrea ajute, alţii vor vrea  asculte. Unii vor simţi milă. Şi mie, pur şi simplu nu îmi va păsa. Nicio tresărire de caracter, nicio strângere de mână şi de inimă nicio bătaie. Pur şi simplu, un corp inert într-o mare de indiferenţă dulce. Se vor găsi scuze, nu s-a ştiut, nu am spus. Dar de întrebat, s-a întrebat ? Am fost întrebat ? Nimeni nu ştie exact, niciunul nu cunoaşte, dar toţi vorbesc, toţi se dau cu experienţă în ale vieţii. Şi vin cu sfaturi inutile, penibile. Sfaturi ce mi le-am dat şi singur pentru o perioada. Vor veni şi discuţii despre dragoste.Îmi vor zice de ea şi voi strânge din dinţi datorită ipocriziei ascunsă după fiecare poveste. Voi simţi ură pentru basmele alea, dragostea e unică, pură şi unii nu o simt niciodată. Dragostea, e crudă, nu iartă, uneori doar primeşte şi nu . Dragostea nu este unică, este doar necunoscută. Dragoste cică vine doar atunci când nu te aştepţi. Eu sunt de părere vine tot timpul, dar doar pentru unul şi rar pentru doi. Dragostea neîmplinită este realitatea visătorului, ştiţi şi voi. Şi eu sunt cel mai mare visător, poate din cauza asta nu îmi place realitatea în care trăiesc. Lumea mea există doar noaptea când oraşul doarme. Filmele mele de pe străzile pustii, unde umbrele îşi joacă rolurile pe pereţii unor blocuri cenuşii. Lumea mea nu are culoare, doar umbre şi lumini. Unde timpul se măsoară în momente de panică, urmate de un zâmbet şters. pierd în tăcerea cuvintelor şi ascult gălăgia gândurilor mele. Totul este un haos liniştitor. Aşa simt. Şi în lumea mea, mi-am găsit un pic de dragoste. O lume pe care o plac aşa mult, încât lumea în care eşti tu pentru mine este inexistentă. Lumea mea fără tine, atunci când tu nu ştii de mine.

 

 

 

Poveste fără titlu

Când îţi vorbesc în sentimente, cuvintele îmi tac. Ca un roller coaster, ridici şi cobori, simt goluri în stomac, simt adrenalina, simt tot felul de senzaţii şi efecte, fie îm ieste rău. Şi îmi este rău, recunosc. Sunt un handicapat emoţional şi tu parcă profiţi de asta. Uneori gândesc dacă este doar un joc şi tot ce vrei este auzi cuvinte pe care ai fi vrut le auzi de la altcineva care nu ţi-a răspuns aşa cum îţi răspund eu. Dar vezi tu partea ciudată, eu îţi răspund deşi tu i-ai întrebat pe alţii şi nu pe mine. Eu îţi răspund în locul lor. Eu îţi arăt, eu îţi zic, eu fac şi face tot ce nu au reuşit ceilalţi. Nu am mai ţinut cont de principiile pe care mi le-am bătut pe pereţii orgoliului.

Mândria mea de a spune “NU” nu mai există nici ea sau poate nu există atunci când ar trebui. Ştiu nu este bine, ştiu noi nu avem nicio şansă. Sau poate avem, şi noi nu profităm de ea. Ne consumăm aiurea cu jumătăţi de măsură, cu tot felul de scuze ce ştim amândoi sunt penibile. Scuzele tale sunt penibile, şi eu ca un prost prefac le accept şi le înţeleg. Scuzele tale nu te scot, dar scot în schimb tot felul de gânduri ce noaptea, când sunt singur, fac am tot felul de regrete. Regrete adolescentine ce nu îşi mai au rostul în lumea mea.

Miai dat jumătate de sărut, eu ţi-am oferit un întreg. Dacă zbat mai tare, doare mai tare. Dacă nu încerc nimic, la fel, doare. Şi nu ştiu care durere este mai mare. Sunt zile când satur de toanele tale şi te alung. Cum e posibil îţi pară rău atunci când alungi ceva sau pe cineva care nu îţi face bine, nici eu nu ştiuŞi uite aşa, eu întorc iar la tine. Şi tu primeşti iar, dar niciodată nu primeşti complet. Parcă stau în pragul uşii şi cu un picior stau în camera şi cu unul în hol. Amintirile noastre sunt trei întâlniri, jumătate de sărut, regrete, plecări, distanţă, pahare de alcool, scrumiere pline şi speranţe. Speranţe într-o zi vei veni tu la mine şi îmi vei spune vrei rămâi şi eu nu mai plec. Ai putea îmi linişteşti inima ce îmi bate haotic dar tu preferi în schimb o ţii aşa, într-un ritm dezordonat. Miai spus de atâtea ori nu e bine ceea ce facem, ar fi bine nu mai vorbim, nu îmi mai fac tot felul de filme şi accept faptul noi doi, nu vom avea niciodată un întreg. De fiecare dată când miai spus asta, întrebam dacă tu chiar vorbeşti serios. Nu ştiu ce cred, nu ştiu ce fac, nu ştiu ce văd şi aud. Nu ştiu dacă tu faci aşa din cauza îţi este teamă, te simţi vinovată sau pur şi simplu pentru tu nu simţi de fapt nimic. Sau dacă simţi ceva, nu este destul de puternic încerci. Ţiai imaginat cum ar fi ca noi doi avem un întreg ? Eu gândesc la asta în fiecare zi şi chestia asta oboseşte. Am obosit cred, am obosit pur şi simplu tot încerc şi prefac. prefac că totul e doar o faza şi va fi bine, şi noi doi vom fi bine împreună. Sunt un mare leneş, dar sunt al naibii de muncitor cu noi. Am încredere şi ambiţie, dar niciun motiv pentru ele. Simt lupt degeaba, dar tot trag tare. Lupt în zadar pentru un vis din categoria celor care nu vor deveni niciodată realitate. Aşa simt în anumite momente. Uneori comport aiurea cu tine şi nu pentru aşa vreau, ci pentru ca apăr de tine. În situaţiile astea mândria mea şi orgoliul meu ţipă cât pot de tare “NU”. Astea nu sunt vrăjeli, nu sunt filme şi poveşti dramatice pentru neconsolatele care citesc Tudor Chirilă. Nu. Asta este realitatea. Asta este povestea noastră, una adevărată în care doi oameni merg pe drumuri diferite ce uneori se intersectează. Şi la aceste intersecţii, drumul meu parcă mereu are semnul “STOP” şi tot ce pot fac este te privesc cum treci iar pe lângă mine, pe lângă noi. Suntem spectatori în povestea noastră, pe când noi ar fi trebuit fim personajele principale. Ciudată chestie simt pentru tine ceva, ce nu am simţit pentru alte persoane care poate ar fi apreciat mai mult, şi tu parcă simţi exact ce nu am simţit eu pentru ele. Totul are o limită, la fel şi răbdarea mea. Aşteptarea ta nu va dura o veşnicie. Profită de faptul încă sunt aici şi sunt aici pentru tine. Profită de faptul de fiecare dată când plec de lângă tine, tot la tine întorc. Nu mai lăsa plec. Nu mai lăsa să plec, nu mai lăsa te aştept. Pentru într-o zi, eu nu voi mai întoarce şi cu siguranţă acolo unde  voi opri pe drumul meu, nu te voi mai aştepta.