Când nu ştii de mine.

Hai ia de mână şi lasăte în lumea mea. Sper nu te sperii de mine prea tare, sau poate mi se pare….Dar de ce tremuri ? Nu îţi place lumea mea ? Sinistră şi în acelaşi timp minunată, pentru mine. Lumini şi umbre, sentimente şi indiferenţă, ură şi iubire, cald şi rece, da şi nu. Sunt eu şi nu altu. Acelaşi eu, cu o imagine pe care nu ai văzut-o sau pe care eu nu am vrut ţi-o arăt. Îmi umbli în a mea noapte, desculţă, printre gândurile mele. Acum o vezi, o auzi şi o simţi ce nu văd eu, ce refuz aud şi ce nu mai reuşesc simt. Lacrimi de ruşine îmi vor cade, netrecut pe la biserică şi plin de păcate. Uneori aşa simt, aşa consider. De fapt nu simt şi nici nu sunt….bun de ceva. Un mare nimic, ce vede lumea în umbre, ajungând într-un final una dintre ele. Din nou, nu ne-am mai văzut ca eu îmi iau doza, evadez şi nu îmi este greu realizez,  nu fac bine. Ştii clişeul ăla prost ? ” Eşti prea bună pentru mine ” ? Ehh, în cazul ăsta nu este un clişeu. Chiar aşa este. Nu pot sta lângă tine, nu te pot ţine lângă mine. Tot ce semăn pe al meu pământ se usucă, moare. Nu vreau ca şi tu, pe drumul meu te pierzi. Nu judeca, te rog. Cel mai bine, este pleci pur şi simplu şi atât. nu pui întrebări, pentru că nu îţi voi oferi răspunsuri. Nu îmi vorbi de mâine, pentru eu nici astăzi nu ştiu de noi. Şi sincer, parcă nici nu îmi pare răuAdică, cum îţi explic…Nu înţelegi, nu vei înţelege de fapt. Să aştepţi noaptea ca tu te simţi pierdut iar printre stele…înţelegi ? Aştept noaptea ca nu îmi mai pese şi las în grija unor vise ce mi le poţi vedea în pupile. Ochii mici, ochii roşii, sete, râsete, zâmbete, plânsete, nopţi de Sâmbete şi astea în fiecare noapte. Simt cum priveşti, o privire de dispreţ, dezamăgire, milă. Nici nu îmi pasă. Cum îmi mai pese când singura alinare, singura linişte mi-o pot găsi în felul acesta ? Nici nu ştiu cine eşti, nu îţi schiţez niciun zâmbet, niciun semn, niciun sărut, niciun salut. Pentru tine, eu nu mai exist preţ de câteva ore. Te voi minţi am treabă, sunt ocupat, nu am timp, sunt obosit. Te voi minţi fără nicio ezitare, te voi minţi perfect. ascund, un refugiu pentru mine. O scăpare, o linie de sosire spre care alerg o zi întreagă şi ajung abia noaptea după ora 00:00. putea îţi fac rău şi bine deloc. Este pe bune, chiar dacă ţie ţi se pare un joc. Nu băiat rău, nu golan, nu un mare intelectual, nu de bani gata, nu sărac, nu cel mai bun scriitor, nici faimos. Pur şi simplu o poveste a unui băiat normal, ce sătul de atâtea eşecuri, îşi găseşte alinarea în fumuri de ceaţă deasă. Şi toţi vor spune, vor arăta cu degetul. Unii vor vrea ajute, alţii vor vrea  asculte. Unii vor simţi milă. Şi mie, pur şi simplu nu îmi va păsa. Nicio tresărire de caracter, nicio strângere de mână şi de inimă nicio bătaie. Pur şi simplu, un corp inert într-o mare de indiferenţă dulce. Se vor găsi scuze, nu s-a ştiut, nu am spus. Dar de întrebat, s-a întrebat ? Am fost întrebat ? Nimeni nu ştie exact, niciunul nu cunoaşte, dar toţi vorbesc, toţi se dau cu experienţă în ale vieţii. Şi vin cu sfaturi inutile, penibile. Sfaturi ce mi le-am dat şi singur pentru o perioada. Vor veni şi discuţii despre dragoste.Îmi vor zice de ea şi voi strânge din dinţi datorită ipocriziei ascunsă după fiecare poveste. Voi simţi ură pentru basmele alea, dragostea e unică, pură şi unii nu o simt niciodată. Dragostea, e crudă, nu iartă, uneori doar primeşte şi nu . Dragostea nu este unică, este doar necunoscută. Dragoste cică vine doar atunci când nu te aştepţi. Eu sunt de părere vine tot timpul, dar doar pentru unul şi rar pentru doi. Dragostea neîmplinită este realitatea visătorului, ştiţi şi voi. Şi eu sunt cel mai mare visător, poate din cauza asta nu îmi place realitatea în care trăiesc. Lumea mea există doar noaptea când oraşul doarme. Filmele mele de pe străzile pustii, unde umbrele îşi joacă rolurile pe pereţii unor blocuri cenuşii. Lumea mea nu are culoare, doar umbre şi lumini. Unde timpul se măsoară în momente de panică, urmate de un zâmbet şters. pierd în tăcerea cuvintelor şi ascult gălăgia gândurilor mele. Totul este un haos liniştitor. Aşa simt. Şi în lumea mea, mi-am găsit un pic de dragoste. O lume pe care o plac aşa mult, încât lumea în care eşti tu pentru mine este inexistentă. Lumea mea fără tine, atunci când tu nu ştii de mine.

 

 

 

Poveste fără titlu

Când îţi vorbesc în sentimente, cuvintele îmi tac. Ca un roller coaster, ridici şi cobori, simt goluri în stomac, simt adrenalina, simt tot felul de senzaţii şi efecte, fie îm ieste rău. Şi îmi este rău, recunosc. Sunt un handicapat emoţional şi tu parcă profiţi de asta. Uneori gândesc dacă este doar un joc şi tot ce vrei este auzi cuvinte pe care ai fi vrut le auzi de la altcineva care nu ţi-a răspuns aşa cum îţi răspund eu. Dar vezi tu partea ciudată, eu îţi răspund deşi tu i-ai întrebat pe alţii şi nu pe mine. Eu îţi răspund în locul lor. Eu îţi arăt, eu îţi zic, eu fac şi face tot ce nu au reuşit ceilalţi. Nu am mai ţinut cont de principiile pe care mi le-am bătut pe pereţii orgoliului.

Mândria mea de a spune “NU” nu mai există nici ea sau poate nu există atunci când ar trebui. Ştiu nu este bine, ştiu noi nu avem nicio şansă. Sau poate avem, şi noi nu profităm de ea. Ne consumăm aiurea cu jumătăţi de măsură, cu tot felul de scuze ce ştim amândoi sunt penibile. Scuzele tale sunt penibile, şi eu ca un prost prefac le accept şi le înţeleg. Scuzele tale nu te scot, dar scot în schimb tot felul de gânduri ce noaptea, când sunt singur, fac am tot felul de regrete. Regrete adolescentine ce nu îşi mai au rostul în lumea mea.

Miai dat jumătate de sărut, eu ţi-am oferit un întreg. Dacă zbat mai tare, doare mai tare. Dacă nu încerc nimic, la fel, doare. Şi nu ştiu care durere este mai mare. Sunt zile când satur de toanele tale şi te alung. Cum e posibil îţi pară rău atunci când alungi ceva sau pe cineva care nu îţi face bine, nici eu nu ştiuŞi uite aşa, eu întorc iar la tine. Şi tu primeşti iar, dar niciodată nu primeşti complet. Parcă stau în pragul uşii şi cu un picior stau în camera şi cu unul în hol. Amintirile noastre sunt trei întâlniri, jumătate de sărut, regrete, plecări, distanţă, pahare de alcool, scrumiere pline şi speranţe. Speranţe într-o zi vei veni tu la mine şi îmi vei spune vrei rămâi şi eu nu mai plec. Ai putea îmi linişteşti inima ce îmi bate haotic dar tu preferi în schimb o ţii aşa, într-un ritm dezordonat. Miai spus de atâtea ori nu e bine ceea ce facem, ar fi bine nu mai vorbim, nu îmi mai fac tot felul de filme şi accept faptul noi doi, nu vom avea niciodată un întreg. De fiecare dată când miai spus asta, întrebam dacă tu chiar vorbeşti serios. Nu ştiu ce cred, nu ştiu ce fac, nu ştiu ce văd şi aud. Nu ştiu dacă tu faci aşa din cauza îţi este teamă, te simţi vinovată sau pur şi simplu pentru tu nu simţi de fapt nimic. Sau dacă simţi ceva, nu este destul de puternic încerci. Ţiai imaginat cum ar fi ca noi doi avem un întreg ? Eu gândesc la asta în fiecare zi şi chestia asta oboseşte. Am obosit cred, am obosit pur şi simplu tot încerc şi prefac. prefac că totul e doar o faza şi va fi bine, şi noi doi vom fi bine împreună. Sunt un mare leneş, dar sunt al naibii de muncitor cu noi. Am încredere şi ambiţie, dar niciun motiv pentru ele. Simt lupt degeaba, dar tot trag tare. Lupt în zadar pentru un vis din categoria celor care nu vor deveni niciodată realitate. Aşa simt în anumite momente. Uneori comport aiurea cu tine şi nu pentru aşa vreau, ci pentru ca apăr de tine. În situaţiile astea mândria mea şi orgoliul meu ţipă cât pot de tare “NU”. Astea nu sunt vrăjeli, nu sunt filme şi poveşti dramatice pentru neconsolatele care citesc Tudor Chirilă. Nu. Asta este realitatea. Asta este povestea noastră, una adevărată în care doi oameni merg pe drumuri diferite ce uneori se intersectează. Şi la aceste intersecţii, drumul meu parcă mereu are semnul “STOP” şi tot ce pot fac este te privesc cum treci iar pe lângă mine, pe lângă noi. Suntem spectatori în povestea noastră, pe când noi ar fi trebuit fim personajele principale. Ciudată chestie simt pentru tine ceva, ce nu am simţit pentru alte persoane care poate ar fi apreciat mai mult, şi tu parcă simţi exact ce nu am simţit eu pentru ele. Totul are o limită, la fel şi răbdarea mea. Aşteptarea ta nu va dura o veşnicie. Profită de faptul încă sunt aici şi sunt aici pentru tine. Profită de faptul de fiecare dată când plec de lângă tine, tot la tine întorc. Nu mai lăsa plec. Nu mai lăsa să plec, nu mai lăsa te aştept. Pentru într-o zi, eu nu voi mai întoarce şi cu siguranţă acolo unde  voi opri pe drumul meu, nu te voi mai aştepta.

Din nou, eu.

asasdasd

– Alo ? Sunt eu, şi oricât de mult ai fi vrut să fie altcineva, ghinion. Eu sunt, şi am venit să îţi dau lumea iarăşi peste cap, raftul nostru să îl şterg de praf. Ţinută de mână, te voi duce prin trecut, prezent şi viitor. Te voi face să îţi fie dor. De mine, de cum erai, de noi. Dor de întregul nostru, întregul tău şi al meu. Scuze, dar aşa sunt eu. Ai avut impresia că m-ai uitat, te-ai prefăcut că nu îţi mai pasă şi pentru o vreme chiar asta ai şi crezut. Surpriză, draga mea, nu m-ai uitat. Tăcerea ta îţi trădează ruşinea. Am fost primul tău, iar tu nu ai fost ultima mea. Tu mă vei ţine minte o viaţă, eu te voi uita în dimineaţă. Draga mea, vino pe la mine, după atâta rău să simţi un pic de bine. Nu te împotrivi, că nu are rost. Ştim amândoi că îmi vei ceda. Draga mea, vino din nou, ca eu să plec iar. Vino pentru o viaţă, eu o să plec de dimineaţă. Vreau să ştiu ce mai faci, vreau să ştiu ce gândeşti, de ce taci ? Ştii că am dreptate, încă îmi cauţi privirea pe la metrou. Şi la orice asemănare de a mea, bătaia inimii tale prinde ecou. Eu te-am mai privit, întâmplător. Dar tu nu m-ai căutat cu privirea, pentru că tu mereu mă găseai la tine în suflet. Nu ai căutat pe altcineva, pentru că tu nu voiai să mă uiţi. Ţi-a fost frică. Dar frica ta, era mai bine, să o ai acum când m-am întors la tine. Draga mea, spune-mi ceva, nu o mai face pe orgolioasa. Ştii bine că la mine nu are efect, când orgoliul este defectul meu perfect. Dacă ţi-aş închide acum, ai regreta. Ţi-ai regreta faptul că nu ai avut curaj să îmi spui ceva. Spune-mi, cât de dor, de mine îţi este ? Hai să ne scriem din nou în aceeaşi poveste. Pe raftul nostru, să nu îl mai lăsăm iarăşi gol. Şi în casa noastră să nu mai găsim iarăşi praf. Îţi este dor de atingerea mea stângace ? De chipul meu la fereastra din dormitorul tău, în dimineaţă ? De vorbele mele dificile, ce trădau experienţe. Ţi-am fost drog, ţi-am fost scăpare. Ţi-am fost zi şi noapte, prin gândurile tale. Te-am învăţat să fii femeie şi tot ce ai face cu următorul, ai şti de la mine, ştii bine. Draga mea, nu mi te împotrivi, ştii că nu ai şansă. Acum te las, aştept să faci tu următorul pas. Ştiu că mă vei suna, şi îmi vei reproşa multe. Mă vei înjura, blestema. Voi simţi singurătatea din mândria şi aroganţa ta . Voi simţi dorul din uitarea ta prefăcută. Îmi vei spune că nu te merit, şi chiar ai dreptate. Voi simţi singurătatea din mândria şi aroganţa ta . Voi simţi dorul din uitarea ta prefăcută. Mă vei alunga. Şi prin această alungare, îmi voi da seama că tu de fapt, vrei să mă ai iarăşi lângă tine. Voi simţi împăcarea în toată cearta asta a ta. Şi cuvintele tale vor deveni mute, atunci când te voi strânge iarăşi la piept.  Tu tot ce îţi doreşti, este să mă întorc şi să nu mai plec.

2:55 AM

tumblr_nab9mpdT2W1rhpo1lo1_400

 

 

M’am întrebat de foarte multe ori dacă tu te gândeşti la mine.
Şi de multe ori, nu am găsit, nu am primit niciun răspuns.
Nici nu ştiu dacă răspunsul tău mi’ar face bine.
Dacă răspunsul ar fi DA, ţi’ reproşa faptul că mi’ai  ascuns acest lucru.
Ţi’ reproşa de ce nu ai fost acolo, îmi arăţi, faci simt acel DA nenorocit.
Te’ certa pentru fiecare noapte în care, singur, stăteam şi priveam tavanul căutând răspunsul.
Te’ certa pentru cât mi’ai lipsit şi pentru cât ţi’a luat ca te întorci la mine.
Te’ certa pentru ai încercat uiţi
Te’ certa pentru asta ai şi crezut la un moment dat, m’ai uitat.
Te’ certa pentru nu ai ales întotdeauna bine şi de fiecare dată când realizeai asta,  îţi aminteai de noi.
Te’ certa pentru ai renunţat la mine, atunci când trebuia te iubesc şi iubeşti mai mult.
Te’ certa….Pentru acest răspuns a venit prea târziu, şi pentru draga mea, eu nu mai pot întoarce înapoi,  pentru ştiu

Tu ai pleca din nou.

Dacă răspunsul ar fi NU, ţi’ reproşa faptul îmi zici adevărul crud, ce doare.
Ţi’ reproşa ai face totul doară şi mai tare.
Ţi’ reproşa mi’ai distruge orice amintire, şi imaginea ta perfectă din mintea mea s’ar duce naibii…Ai distruge ce văd eu frumos la tine.
Ţi’ reproşa faptul ai ţinut acest răspuns departe de mine, pentru a ţine pe mine pe loc,  blocat în trecut.
Ţi’ reproşa ai profitat de faptul eu nu ştiu, sau cel puţin nu ştiam îţi zic NU.
Te’ certa pentru înainte ai fi zis DA şi pentru acest NU cântăreşte mai mult decât acele DAuri puse la un loc.
Te’ certa pentru din cauza acestui NU, posibil următorea fată nu audă de la mine DA. Şi de asta, îmi este frică.

Dacă te gândeşti la ce răspuns îmi dai, te rog nu o mai face. Pentru eu nu voi mai întreba.

Scântei

tumblr_nkz9m4svle1un5ff8o1_1280

Spune’mi, spune’mi tu mie acum,
De ce mai avem un album, dacă pozele noastre sunt făcute scrum ?
Ştim amândoi, cum de s’a ajuns aici,
Nu vezi că te contrazici în ceea ce faci şi ce zici ?
Simt că mă oboseşti, simt cum vrei să mă ataci,
Simt cum mă urăşti, şi în acelaşi timp simt cât de mult mă placi,
Plină de frustrări, dar şi de aroganţe,
Foloseşti cuvintele ca pe nişte gloanţe.
Foc după foc, încerci să mă răneşti,
Te cunosc de o viaţă, dar nu mai ştiu cine eşti.

Nu este vina mea că am un astfel de trecut,
Dacă aveam altul, oare mă iubeai mai mult ?
Mă întreb de multe ori, dacă tu chiar mă iubeşti
Sper să nu observ asta abia atunci când nu mai eşti.
Dar dacă asta este iubirea, atunci nu mă aşteptam,
Şi să o cunosc cu tine de mână, chiar nu mă gândeam.
Fericirea ne’o găsim doar în clipe rare,
Parcă toată iubirea noastră, uşor, uşor dispare.
Noi ne’am găsit, doar ca să ne pierdem ?
Dacă iubirea este aşa, atunci în ce să mai credem ?
Sau poate că asta este doar o faza proastă,
Şi că noi încă mergem împreună, pe cărarea noastră.

Dar astfel de momente ţin de ani buni,
Şi orgoliile noastre sunt ca două furtuni,
Sub acelaşi cer, ce era cândva senin,
Ce avem noi acum, ne este propriul chin.
Ce avem noi acum, nu este ceva sănătos,
Când eu am plecat, tu unde ai fost ?
Şi când m’am întors, nu te’am găsit,
Aş vrea să îţi spun din nou, dar nu mai ştiu exact ce simt.
Aş fi vrut să avem ceva diferit, ceva special,
Orbiţi de dragoste, nu vedeam că ne apropiam de final.

Şi în toată gălăgia asta, eu am ales să tac,
Gânduri peste gânduri, nu eşti aşa uşor de suportat.
Arunci cu repliciri dure, mă scoţi vinovat,
De ce filmul nostru încă continuă, dacă tu spui că s’a terminat ?
Îmi spui că nu am crezut în visele tale, că nu mi’a păsat..
Că îmi vorbeai prin gesturi, dar eu nu le’am ascultat..
Îmi vinzi îmbrăţişări calde şi sărutări reci,
Mă întreb de multe ori dacă tu mă înţelegi…
Sau pe tine te înţelegi ?
Am să îţi las uşa deschisă, ştiu că ai să pleci.
Şi deschisă va rămâne o vreme, să ţii minte,
În cazul în care ţi se va face dor şi te vei întoarce la mine.

Dar va veni şi o zi,
La un moment dat, tu uşa închisă o vei găsi.
Vei bate din nou la uşă, dar răspuns nu o să primeşti,
Dacă ai uitat unde ne’am pierdut, cum ai vrea să ne găseşti ?
Ai rescris cartea noastră de atâtea ori, dar nu îţi aminteşti gânduri,
Acum se explică de ce găsesc spaţii goale, la anumite rânduri.
Caracterzarile noastre pe care le.ai făcut, sunt chiar perfecte,
Îţi dau dreptate, noi chiar ne’am iubit pentru defecte.
Ţi’a plăcut nesiguranţa mea, pentru tine a fost o aventură,
Cine a ştiut că va fi o luptă aşa dură ?
Îmi place să complic tot ce este simplu,
Tu eşti foarte complicată, sper să îmi ajungă timpu’.
Mie mi’a plăcut răutatea ta, trebuia să simt ceva,
Nu eşti prima, deci draga mea, eu sunt obişnuit cu durerea.

La o răscruce de drumuri, să vin la tine am ales,
Neştiind că acest drum spre tine, are un singur sens.
Şi când ne vom găsi din nou, vocile demonilor vor tremura,
Şi când ne vom pierde iarăşi, raiul se va cutremura.
Ca soarele şi luna, sufletele noastre se întâlnesc rar,
Eclipsa, singura clipă impreună, şi apoi dispărem iar..
Aşa este la noi, un pleacă ce este prea des auzit,
Şi un vino, parcă d’asta mă şi simt ademenit,
Din nou, să te găsesc şi să te pierd,
Tu să îmi greşeşti, şi eu din nou să te iert.

Inspiraţie amestecată.

Imagine

E mult de muncă, e multă trudă, sudoare pe această frunte plină de riduri ce dau de gol trecerea timpului şi vezi şi tu, sunt sigur că observitimpul strică chipuri. Da, trece timpul, am spart de unul singur ziduri, nu credeam că o să pot muta munţi dar am reuşit. 
Da, am reuşit de unul singur, deşi nu am crezut că aceşti umeri slăbiţi pot duce atâtea greutăţi, am izbutit, fără trucuri. 
E adevărat, nu am făcut mare lucru, dar dacă din ce am scris pe aici am pus măcar unul pe gânduri atunci mă bucur. Diferenţa dintre mine şi alţi scriitori este că eu nu am stat cu dex’ul lângă mine, încercând să vând iluzii şi mi’am folosit propriile cuvinte ca pe perfuzii. Unii sunt supăraţi că nu sunt ca ei, alţii spun că nu am talent, că nimeni nu citeşte, dar au înţeles greşit, m’au înţeles greşit. Eu nu scriu pentru fani, nu doresc un monument, scriu pentru mine şi pentru asta nu am nevoie de vreun argument. Stilul meu este diferit pentru mulţi, recunosc, dar asta ţine de mine, se leagă de mine, mă reprezintă pe mine. 
Am fost uneori prea sincer pentru că nu am ştiut să mint iar alteori minţeam pentru că refuzam să văd adevărul, motiv pentru care mi se ridică părul atunci când mă uit în trecut. Da, am rezistat eroic când mulţi au ales să îşi sinucidă sufletul, caracterul meu a reuşit misiuni imposibile, reuşind de fiecare dată să mă surprindă, caracter cu funcţie de grindă făcând această construcţie care îţi scrie ţie una solidă. 
Am purtat războaie pentru doi deşi termenul de ‘ noi ‘ nu mai exista de mult timp, am purtat în mine aşa multă ură încât reuşeai să o vezi prin aceşti ochi reci, am murit şi am trăit de atâtea ori în acelaşi dormitor încât am crezut că am propriul cavou. Am oferit iubire şi am primit în schimb doar mărunt, inima îmi sărea din piept la auzul unei singure voci încât intram într’o comă profundă şi eram trezit doar de atingerea ei. Indiferent de tendinţe, am păstrat o singură dragoste pentru un singur suflet şi deşi pare totul pe dos acum, regretele nu au un pic de rost. 
Am zâmbit plângând având în cap un singur gând, că o să pot întoarce totul împotriva lor, celor care rădeau cândva de mine, să îi am pe toţi într’o încăpere şi atunci când o să intru, pe feţele lor să apară lacrimi de spaimă şi ruşine. Nu au băgat de seamă când mă vedeau plângând, că printre lacrimi am reuşit să mă ţin de cuvânt, de o singură promisiune şi anume că nu o să mă mai vadă jos niciodată. 
Am înţeles că răzbunarea e arma prostului, dar răzbunarea este dulce ca un nectar şi de multe ori nu te poţi abţine şi cea mai bună răzbunare este succesul, să nu ai griji, să nu simţi stresul zilei de mâine. Pentru succes trebuie să uiţi să fii om, trebuie să îţi calci pe principii, să îţi calci pe orgoliu, răceala să înlocuiască căldura. 
Am ars scrisori şi poze pentru că nu mai suportam durerea, am stins cu mult alcool neliniştea nopţilor de vară, au fost nopţi albe în care refuzam să închid ochii pentru a nu fi nevoit să o văd pe ea, au fost zile în care o sunam doar ca să îi aud vocea, am iubit deşi ştiam că iubirea se va transforma în ură, am iubit deşi ştiam că nu voi scăpa de suferinţă, am iubit fără semne de întrebare, încercând să fac totul perfect, să fie tare. Am dormit lângă trupuri calde cu suflete reci ca să am parte de puţină căldură  dar singura căldură am primit’o de la cearşaful de pe pat. Unii nu înţeleg cum e să cauţi ceva ce nu poţi explica, unii nu înţeleg cum e să îţi vezi propriul duşman în oglindă, cum e să fii transparent dacă nu ai bani, că doare să te uiţi la tine dar să nu te observi. Dar am şi zile când vorbesc despre dragoste cu inima în palme aşteptând să fie luată de un suflet rătăcit. Da, uneori suntem laşi, şi singuri alegem să facem paşi spre o lume urâtă, o lume care nu dăruieşte dacă nu şi primeşte. 
Dragostea este singura stare care îmi şterge din cuvinte, singura care dă suflare faptelor mele, singura care reuşeşte să mă surprindă deşi am mai întâlnit’o, dragostea despre care vorbesc şi tot nu reuşesc să o înţeleg pe deplin. Nu o înţeleg, dar am simţit’o şi vreau să o mai simt.. 

Doza.

Image

Iubirea cât costă ? Unde poţi cumpăra iubire, că vreau să mă hrănesc, îmi vreau doza din cel mai nobil drog, vreau senzaţii de primă clasă, deşi e posibil să fiu prins într’o continuă transă.

Depinde de persoană, mulţi doresc doar doze pentru o noapte, pentru o zi, alţi vor supradoze şi aşa ajunge iubirea muză pentru poezii. Dependenţă sau doar o nebunie, nu contează ce, unde şi cum, doar să fie. Drog ce îţi oferă planuri, amintiri, şoapte, te faci să râzi până şi la glume proaste. Drogul ce nu îţi oferă doar halucinaţii, singurul drog pentru care ştiinţa nu are explicaţii. Dragostea se consumă în doi, o împărţi printre cearşafuri mototolite, sub soarele de vară, sub umbrela ce te fereşte de ploi. După o noapte mai grea, dragostea este cea mai bună cafea, este drogul perfect realizat în laboratorul inimii sub formă de concept, cu un gust dulce de regret. Îţi oferă dimineţi târzii pictate în râsete, sau nopţi albe sfârşite în plânsete. Singurul drog pentru care ţi’ai vinde şi sufletul, să fie totul pe dos, fără valoare, totul să fie nul, palpitaţii şi senzaţii, drog ce leagă şi destramă relaţii. Drog ce te face să vorbeşti atunci când vrei să taci, ce transformă bogaţii în săraci iar îngerii devin draci. Iubirea te dezbrăcă prin cuvinte frumoase sau îţi ţine de cald în nopţile răcoroase. Drog ce te face să înţelegi noţiunea de telepatie, deşi tu nu observi, ea ştie. Drog ce te face să simţi ceva nou, inedit, destui oameni sănătoşi ce au înnebunit. Te face să te simţi special, cu totul aparte, te face să o simţi lângă tine deşi ea este departe. Drog ce îţi oferă rolul principal în comedii, ori cu lacrimi în ochi, participi la tragedii. E aşa cum îţi place ţie, momente de extaz, totul este real deşi tu crezi că e o fantezie. Drog cu efecte secundare, poţi ajunge surd sau mut, ori devii orb atunci când ai luat supradoză şi iubeşti prea mult. Da, uneori oamenii se zgârcesc şi iau droguri de proastă calitate, desta şi întâlneşti pe stradă multe suflete afectate sau au fost păcăliţi, nu au ştiut ce primesc, droguri false ce au oferit doar ură şi indiferanţă în loc de ‘ te iubesc ‘. Drog ce te vrăjeşte, nu are alcool dar tot te ameţeşte. Printre valurile vieţii în continuă căutare, iubirea îţi oferă un colac de salvare ca să te ţii tare. Fumul îţi alina starea, drogul îţi arată linia de sosire, se opreşte alergarea. Încearcă, e posibil să îţi placă, iubirea este cea mai veche reţetă afrodisiacă.

Dar dealer’ul tău pleacă, efectul dispare încet, aşteptând în continuare doza de care eşti dependent.