Chirie.

Image
 
Sunt sătul să plătesc chirie pentru a sta în inima ta, vreau să mă mut acolo definitiv. Da, vreau să îmi mut tricoul preferat, parfumul, vreau să îmi pictez ochii în interiorul inimii tale. Dar proprietara nu acceptă un contract de durată, doreşte să fiu acolo doar noaptea, să dorm noaptea iar ziua să plec. Ok, am acceptat asta la început, dar pentru a petrece nişte nopţi la adăpost mă pot duce la hotel. Pot fi scutit de responsabilităţi, de legături strânse ce nu îmi dau libertate deplină. Da, adorm la tine şi mă trezesc dimineaţa cu privirea orientată spre bagajele de la uşă, cu un bilet ” Te sun eu mai târziu “. Paharul este jumătate plin de ” Vino “, jumătate gol de ” Pleacă “. Am încercat să îl beau şi m’am înecat, tăria asta făcută din amăgire îmi arde tot corpul. Eu am fost visul tău frumos, dar tu te’ai trezit brusc şi am dispărut.  Ziua nu îţi aduci aminte culoarea ochilor mei, nu îmi auzi vocea, nu îmi cunoşti numele, nu mă recunoşti sau mai bine zis nici nu mă cunoşti. Am încercat să îţi las o poză cu noi pe noptieră, dar tu mi’ai reproşat că am încercat să îţi redecorez inima, că tu nu ai nevoie de cineva care să te ajute. Împăcat cu gândul, am decis să petrec o ultimă noapte în inima ta şi apoi să plec definitiv. 
 
Dimineaţa, bagajele mă aşteptau la uşa ce aveam să o deschid şi să o închid pentru ultima dată. Orgolios din fire, am plecat fără bagaje. Nervoasă că bagajul e prea greu, ai hotărât să îl laşi pe hol. Da, tricoul meu preferat a rămas acolo, parfumul meu a început să îţi invadeze uşor inima. Ai început să te panichezi, ai încercat să scoţi bagajul pe uşă dar nu ai putut, greutatea lui te apăsa şi nu aveai cum să scapi. Ai încercat cu alţi chiriaşi să îl muţi dar nici ei nu au putut. Niciunul nu avea destulă forţă pentru a ridica nişte simple amintiri şi să le arunce. Ai tot încercat, zi şi noapte şi fără succes, ai încercat şi tot ce ai reuşit a fost să împrăştii pe jos toate lucrurile din geanta mare. Da, acum holul este blocat ş inimeni nu va mai putea să pună piciorul la tine în inimă. 
 
Da, acum ştii cum mă cheamă, cunoşti culoarea ochilor mei, acum îmi simţi parfumul, îmi asculţi vocea. 

Naivă, mă cauţi de atunci fără să ştii că eu mi’am găsit o altă adresă, o altă inimă ce acum îmi poartă numele.

Advertisements
Standard

Naufragiat.

Image

Sunt aici dar tu nu mă vezi, preferi să te scufunzi în oceanul ăsta mare şi să îţi cauţi fericirea, dar oare vei putea să înoţi până vei zări un alt ţărm ? Şi până la urmă, dacă vei găsi un alt ţărm, acolo te vei simţi ca acasă ? Cândva navigam prin inima ta, acum pânzele îmi sunt rupte şi mă simt ca un naufragiat ce încearcă disperat să îşi găsească traseul.

Îmi place să merg prin ploaie pentru că atunci îmi simt sufletul cel mai curat, ploaia rece îl spală de păcatele ce nu au fost zise nici măcar sufletului, am ales să le închid în temniţa minţii.

Umblu desculţ prin jarul trecutului ca să mă obişnuiesc cu durerea, să ajung în acel punct în care să nu mai simt nimic, să îmi pun inima într’o moarte clinică şi să fie trezită din această comă profundă doar atunci când prezentul o va face să bată mai tare ca niciodată.

Sunt împins din toate direcţiile încât nu îmi mai pot menţine echilibrul şi ajung jos. Jos, jos că să pot urca şi mai sus, că să mă pot înălţa şi mai mult pentru a mă prinde de aripile speranţei şi să mă conducă spre împlinirea viselor ce zac undeva departe.

Voi fi puternic, fruntea sus, cu cicatrici ce vor fi vizibile doar atunci când îmi voi împărtăşi trăirile, sentimentele, emoţiile. Voi fi fericit în acel punct în care neliniştea ce o port se va stinge şi voi auzi doar bătăile inimii.

Apoi voi sta pe plajă, am să privesc la acel eu, mă voi uita la mine, va exista o discuţie ce am tot amânat’o pentru că mi’a fost teamă să nu ajung la concluzia că totul a fost un eşec şi că era mai bine să rămân acolo, închis într’un prezent ce nu avea viitor ci doar trecut. Îmi voi zice cât de mândru sunt de ceea ce am făcut, nu voi avea regrete pentru ceea ce nu am făcut, să trăieşti într’un sentiment de regret te va autodistruge, uşor dar sigur. Voi uita de acele momente când mă priveam în oglindă şi nu puteam să mă observ, voi uita când ascultam minciuni pentru a simţi doza de scurtă fericire. Voi realiza că nimic nu e corect, că nu am fost şi că nu voi fi perfect. Voi uita că am fost într’o continuă cădere şi că tot ce simţeam era doar durere. Voi uita că am fost transparent pentru multă lume, că nu mă înţelegeau şi făceau pe seama mea tot felul de glume. Voi zâmbi la sfârşit de război, ce l’am purtat singur şi nu în doi.

Va ploua şi tot voi putea să îmi adun lacrimile. Da, pentru că durerea cântăreşte greu şi lacrimile se vor scufunda şi se vor aşeza uşor în podul palmei. Lacrimile le voi transforma într’o scrisoare, le voi transforma în scrisoarea de adio ce am primit’o de la tine iar eu o învăţasem ca pe o rugăciune şi o spuneam noapte de noapte, aşteptând o minune din partea ta. Iar apoi, durerea o voi face să dispară, am să dau foc scrisorii iar cenuşa ei se va ridica spre cer, să ajungă la tine şi să îţi dea de ştire că sufletul ce l’ai lăsat în voia valurilor tale nu s’a înecat, ci s’a vindecat.

Da, a găsit un ţărm şi s’a salvat.

Standard

Am găsit iubirea.

Image
 
Cum şi unde găseşti tu iubirea ? Unde te conduce inima atunci când vrea să fie înţeleasă şi atunci când găsim, de ce suntem naivi şi îi dăm drumul ? 

Eu nu am găsit iubirea în parc, în club sau la o petrecere. Nu am găsit’o pe stradă, la metrou şi dacă stau bine şi mă gândesc, nici am căutat’o. Da, ea m’a găsit pe mine într’un moment şi într’un loc total neobişnuit, cel puţin pentru mine. Era în jurul orei 20.00 şi iubirea m’a găsit în timp ce îmi aşteptam rândul la casă, la un supermarket. Da, ciudat loc nu ? În faţa mea era un cuplu, un cuplu ce mi’a rămas în minte până şi astăzi. Ea, o fată într’o fustă albastră, un albastru ce mi se părea un pic neobişnuit pentru a fi purtat. Purta o bluză albă ce îi dezvelea gâtul subţire şi umerii, iar în mână ţinea cu o uşoară tandreţe un sacou negru. El, un băiat înalt, blond, ce părea foarte matur pe lângă copila de lângă el. Deşi nu eram atent la ce vorbeau, am înţeles din întâmplare că erau colegi de facultate şi că a doua zi aveau să se întâlnească în staţia de autobuz pentru a merge la un curs. Ea avea ochii căprui, mari ce îi completau chipul angelic. Da, era foarte frumoasă şi sigur, prin ochii ei s’au pierdut mai mulţi băieţi. Aveau un anumit mister încât setea de cunoaştere nu putea fi potolită. Da, în ochii ei s’au pierdut mulţi băieţi dar el sigur nu. El s’a găsit în privirea ei ce îi urmărea şi cel mai mic gest. Ea îl iubea enorm, îi se lumina chipul atunci când el o strângea de mână. Se uita la el şi pe buzele ei un zâmbet timid îi apare. Nu a zis, dar am reuşit să îi citesc pe zâmbet două cuvinte, ” Te iubesc ! ” . Îl privea cu atâta dragoste încât a reuşit să facă să simt şi eu asta. Puteai să vezi în ochii ei fericirea ce o purta în suflet, fericirea ce o simţea datorită lui, datorită acelui moment în care el se uita la ea şi ea la el. Zâmbeau, străluceau într’o lume în care iubirea rar o mai întâlneşti într’o privire, într’o strângere de mână sau într’o floare. Privirile lor dictau mii de cuvinte ce nu puteau fi scrise, doar înţelese. Am întâlnit doi oameni frumoşi, am întâlnit iubirea într’un loc unde puteai găsi pe rafturi doar cele necesare pentru trup, nu şi pentru suflet. Am întâlnit iubirea într’o privire, am întâlnit iubirea deghizată în gesturi ce par banale pentru mulţi. Am întâlnit iubirea ascunsă după cuvintele lor simple, nişte cuvinte simple ce reuşeau să compună o frumoasă poveste de dragoste. 

Da, am găsit iubirea… 

Standard

Fiare.

Image
 
E uşor să zici ‘ Asta e artă. ‘, dar ştii ce e greu ? Să ridici un lucru banal, la rang de artă. Azi vorbesc despre arta sufletului meu, despre pasiunea mea de mic copil. Regret, dar pasiunea mea pentru scris este infimă pe lângă cealaltă pasiune. Ceea ce fac acum, toţii nervii tociţi, toate eşecurile şi toate realizările mele sunt pentru pasiunea ce ochii mei o văd ca pe o artă.
 
Pasiunea pentru maşini, condus… Da, sunt îndrăgostit de fiare, de roţi, de motoare, de volan. Da, pentru tine e banal, pentru tine maşina reprezintă o necesitate, ceva ce te duce din punctul A în punctul B. Sunt persoane ca mine care văd maşina că pe o fiinţă, un suflet şi mulţi care iubesc aceste fiare cu propria suflare, propria sudoare. Da, visez să conduc pe un drum întins ce străbate un deşert din America. Da, cum femeile au o pasiune pentru modă, moda la cei ca mine este să îţi modifici maşina, să lucrezi tu la ea. Să salvezi o maşină de la fiare vechi iar tu să o repui pe roţile ei, este ceva mirific. Să porneşti un motor adormit e ca şi cum ţi’ai resuscita propria inimă. Da, sunt puţini care îşi fac treaba, puţini care se dedică cu adevărat pentru asta. Sunt puţini care lucrează zile, luni, ani la o maşină pentru a o pregăti pentru curse şi mulţi întreabă ‘ De ce ? De ce nu faci altceva ? De ce nu faci altceva cu banii pe care îi bagi în nişte fiare ? ‘ . Iţi zic eu de ce. Pentru 10, 20, 30 de secunde de plăcere. Plăcere pură, o rupere de realitate, o supradoză de euforie. Uneori munceşti şi vezi că rezultatul nu e pe măsura aşteptărilor, ce faci ? Îţi zic eu, nu renunţi. Aşa şi eu, am să muncesc toată viaţa pentru 10 secunde. În alea 10 secunde sau 400 de metri, voi fi liber.Inima nu are puls, inima se opreşte. Inima mea devine motor, iar senzaţiile mele se masoară în turaţii pe minut. Pentru cei ca mine, casa lor este garajul, şoseaua loc de joacă. Pentru cei ca mine, mirosul de benzină este cel mai fin parfum, sunetul motorului este cea mai frumoasă melodie, fie clasică, fie dubstep. Ador când trece o orchestră pe şosea, ador să văd oameni ce se bucură atunci când se află în faţa volanului. Unii par nebuni atunci când vorbesc cu maşinile lor, dar cum să fii nebun atunci când îţi iubeşti pasiunea ? Unii iubesc pictura, alţii adoră vioara, alţii adoră să cânte şi sunt consideraţi artişti. Noi, suntem artişti doar pentru cei ca noi, noi avem credinţa noastră.
 
Recunosc, întorc capul după o maşină frumoasă aşa cum întorc capul după o femeie elegantă, îmbrăcată finuţ şi poţi vedea cum anumite maşini au fost create exact după formele unei femei şi multe dintre maşini poartă un nume de femeie. Maşina pentru cei ca noi este o oglindă, reprezintă personalitatea noastră. Iubim viteza, iubim adrenalina dată de drogul nostru, iubim o lume creată în fabrici sau intr’un garaj, noi dăm viaţă maşinilor şi maşinile ne dau nouă viaţă. Alţi iubesc mingea, ajung mari jucători. Puţini dintre noi ajung piloţi, deşi mulţi îşi doresc. E o pasiune ce implică sudoare, nervi de oţel, răbdare, o pasiune ce reprezintă iubirea pentru o maşinărie ce a fost creată pentru a ne face viaţa mai uşoară, nicidecum pentru a fi iubită sau pentru a ne îndrăgosti de ea. Aş păşi elegant într’o parcare printr’o manevră de drift, aş face o cursă la fiecare semafor, aş face poze la modele îmbrăcate în culori vii. Da, poţi numi teribilism, ne poţi considera cocalari că plecăm cu zgomot de la semafor, că facem întoarceri, că mergem cu viteză, ne poţi considera mafioţi, peşti atunci când ne vezi în Bmw’uri, ne poţi considera fiţoşi. Ne poţi judeca, dar nu poţi să distrugi ce iubim, stilul nostru de viaţă. Din zece, unu sigur va zâmbi şi va înţelege. Unei persoane din zece îi va bate inima mai tare la auzul unui motor turat, unu din zece va zice ‘ Mai tare, mai repede. ‘, unu din zece va întoarce capul şi va zice ‘ Artă.’.  Da, arta noastră, pasiunea noastră, a mea. 

Da, arta mea, nişte fiare pentru tine.

Standard

Mai multe.

Image
 
Recunosc, din postura unui umil scriitor, că nu tot ce se scrie este şi adevărat. Eu am ales să combin realitatea mea cu ficţiunea celorlalţi. Personajele mele sunt reale, dar au prins trăsături de basm datorită imaginaţiei ce a înflorit atunci când le’am cunoscut. Nu îmi place să vorbesc despre mine, pentru că nu vreau să fiu dat în vileag, vreau să rămân un mister chiar şi pentru mine, urăsc să dau explicaţii pentru ceea ce simt. Vreau ca cineva să mă cunoască pentru ceea ce zic, scriu, trăiesc. Pentru tine e uşor să alegi, pentru mine e greu. Eu mă îndrăgostesc de 1000 de ori pe zi, dar niciodată nu ajung să iubesc de la prima vedere. Nu cred în zodii, deci nu căuta în horoscop dacă ne potrivim, sunt de părere că relaţiile între oameni se bazează pe caracterele lor, modul lor de gândire, pe unda gândirii şi valurile nebuniei de moment. Îmi place să stau liniştit, pentru că îmi urăsc ieşirile de orgolios notoriu, îmi urăsc defectele pentru că ele sunt piesele ce reuşesc să termine acest puzzle imens reprezentativ caracterului meu. Am avut dramele mele, am avut problemele mele, am avut soluţiile mele. Am ales cariera greşită pentru pasiunea ce îmi oferă libertate deplină în această lume de roboţi supuşi. Iubesc scrisul doar noaptea, niciodată ziua. Muză îmi este noaptea, ea îmi oferă liniştea dulce-amăruie ce se joacă cu stările mele. Trăirile mele devin silabe, cuvinte. Mă mulţumesc cu puţin pentru că ştiu că voi avea mai mult şi am aşa multă încredere în ambiţia mea încât am devenit cel mai mare leneş. Dar mereu mă simt ca un olimpic pentru că de fiecare dată reuşesc să termin ultima sută de metri în timp record. Râsul meu este unul haotic, uneori am impresia că mi’a fost dat aşa special pentru a ascunde urletele ce le port în suflet. Da, uneori cedez şi fug, mă retrag de lume în scris şi în liniştea nopţii, alteori mă calmez în fum încercând să creez o ceaţă în jurul meu pentru a nu mă vedea nimeni. Îmi este dor de persoane, de momente, de trecut, dar reuşesc să mă trezesc la timp în prezent atunci când viitorul bate la uşă. Lumea poate că nu mă vede aşa cum ar trebui, dar tot ce pot face este să rămân indiferent, mă face imun. Uneori sunt laş şi fug de responsabilităţi, alteori sunt viteaz şi le înfrunt pe toate cu aceeaşi ironie ce m’a ajutat de atâtea ori în viaţă. Da, ironia nu ştiu cum să o percep , defect sau calitate, dar ştiu că o iubesc. 
 
În scris nu sunt ironic, pentru că nu mai sunt eu atunci când scriu. Aici şi doar aici, vorbim despre Scriitorul Mediocru. În rest, Scriitorul are un nume, un zâmbet, mai mulţi ascultători, mai multe griji, mai puţine lacrimi. Scriitorul este doar noaptea, ziua viitor inginer. Ziua îşi doreşte să îşi satisfacă trupul, noaptea sufletul. Sunt două personaje ce împart acelaşi trup. Puţine au fost momentele când cele două suflete s’au întâlnit, şi atunci a fost când Scriitorul a vrut să îşi deschidă inima pentru a se face iubit. Da, nu vreau să mă iubeşti dacă eu nu te iubesc. Nu vreau lacrimi din partea ta, dacă eu nu îţi pot oferi lacrimi de fericire. Nu vreau sacrificii, nu îţi doresc timpul dacă eu nu am ales să ţi’l răpesc. Îţi fur din timp doar pentru a’ţi dărui amintiri în schimb. Ascult muzică, dar bună numai pentru mine. Nu contează genul, atâta timp cât îmi oferă acea doză mică de adrenalină sau reuşeşte să îmi reducă din bătăile inimii. Am ales să fiu banal dar să port anumite trăsături ce mă fac special doar pentru anumite persoane. Îmi place să rămân o amintire frumoasă, o iubire, îmi place să fiu un gând atunci când tu pui capul pe pernă. Îmi place să mă joc cu mintea ta, să îţi cunosc toate secretele, toate fanteziile. Îmi place să dau piept cu orgoliul oamenilor. Mi s’a spus de nenumărate ori că am o privire rece, urâtă, ce emană aroganţă si ură, şi recunosc, aşa este. Sunt uneori foarte arogant şi al naibii de rău doar pentru a’mi ascunde bunătatea. Nu mă interesează puţine şi îmi pasă de multe, mă îngrijorez şi când nu am griji, râd fără motiv, sunt copil mare uneori pentru că nu vreau să ajung ca unele persoane, să regret că nu am făcut lucruri la timpul lor. Niciodată nu e prea târziu, dar mai bine este mai devreme. Sunt şi matur pentru că viaţa nu înseamnă doar râsete şi zâmbete, ea trebuie tratată cu respect şi seriozitate uneori. Am avut multe pasiuni, multe stinse în minciuni. Sunt invidios, gelos pentru că timpul meu întârzie să apară, atâta tot. Ador singurătatea, liniştea, iar apoi mă trezesc panicat că nu găsesc un ascultător, un chip de om. Uneori îmi place să mă scald şi în agitaţia oraşului şi să mă pierd printre valurile de oameni. Eu sunt mereu în antiteză, în mintea mea mereu este o luptă între două personaje, eu am două inimi şi mai greşesc că nu o dăruiesc de fiecare dată pe cea potrivită. 
 
Ia aminte, Scriitorul este construit din trăiri, amintiri şi cuvinte.
Standard

Tatuaj.

Image
 
Tu ai fost, eşti şi mereu vei rămâne un mare secret. Ultima dată când am vorbit despre tine, a fost atunci când mi’am luat rămas bun de la tine. De atunci, nu mai ştiu nimic, cine eşti, unde eşti, cu cine eşti, dacă eşti fericită, dacă ai păstrat aceeaşi privire rece…Singura amintire de la tine este un mesaj ce îl păstrez într’un telefon vechi. Atât şi nimic mai mult. Un mesaj ce nu am avut curajul să îl şterg niciodată dar nici să îl recitesc. Nimeni nu a aflat despre tine, despre noi. Acum, e prima dată când vorbesc despre tine şi sincer, aş fi dorit să nu o fac. Da, acum înţeleg de ce nu am vrut să vorbesc despre tine până acum. Povestea noastră s’a oprit brusc, nu are un sfârşit, dar a rămas destul spaţiu pentru unul. Nu am completat niciodată cartea noastră cu alte personaje. Am păstrat’o aşa cum ai lăsat’o. De atunci, am iubit pe altcineva, dar nu am avut curajul să îi povestesc despre tine. Da, îmi era teamă ca nu cumva să ajung la concluzia că te’am iubit pe tine mai mult decât am iubit’o pe ea. Nu suportam gândul acesta, pentru că ea era exact opusul tău. Ea găsea şi punea în evidenţă tot ce este mai bun la mine, pe când tu nu reuşeai decât să îmi pui în oglindă orgoliul, gelozia, posesivitatea, indiferenţa. Nici acum nu înţeleg cum dintre cele mai urâte trăsături a putut să înflorească cel mai pur sentiment de iubire. Noi ne iubeam defectele. A fost o iubire bolnavă ce nu a avut niciodată un tratament. A fost o iubire menită parcă să ne consume trăsăturile negative până la epuizare. Eu sunt altfel acum, oare tu cum eşti ? Dar nu vreau să ştiu, nu vreau să te văd. Îmi este teamă că vei readuce la viaţă demonul din mine ce tu l’ai creat cu defectele tale şi l’ai hrănit cu ale mele. 

Am zis că nu am avut curajul să recitesc mesajul de la tine dar nici nu este nevoie. Ultimele tale cuvinte au fost tatuate în adâncul minţii şi doar eu le pot vedea… ‘ Am iubit tot ce este mai rău la tine pentru ca altcineva să iubească tot ce este mai bun. ‘

Standard

Pregătire.

Image
Azi am cedat, am fost împrăştiat în mii de bucăţele. Mă pierdusem în timp, cuvintele nu îşi aveau rostul , era greu să îmi menţin echilibrul într’o zi menită să mă dezorienteze. Am luat la pas străzi necunoscute doar ca să nu văd chipuri cunoscute de oameni. Nu ştiam unde eram aşa că m’am oprit pe o bancă. Şi am privit, m’am gândit, am analizat, am comparat, m’am ascultat. M’am certat cu mine, mi’am reproşat lucruri din trecut ce nu îşi au rostul în prezent. Am privit spre viitor şi am simţit pur şi simplu cum un fior rece îmi trece prin coloana minţii şi am strâns din dinţi să nu dau curs unei crize emoţionale. Am aprins ţigări, am stins gânduri. Urăsc când îmi găsesc liniştea în acel fum tras în piept, stările mele sunt dependente de acest viciu. Mă gândeam dacă aveam pe cineva, oare era mai uşor ? Oare aveam parte de înţelegere, de acea atingere sufletească de care lumea vorbeşte ? Oare puteam să împart şi cu altcineva tot ce mă apasă ? Oare era mai bine dacă cineva accepta să facă sacrificii şi să îmi suporte căderile nervoase ? Poate că da, dar mereu am considerat că eşti tare atunci când duci tot greul în tăcere de unul singur. Consider un lucru măreţ să vinzi oamenilor drame îmbrăcate în zâmbete. Uneori urăsc să văd oameni care zâmbesc atunci când eu nu pot. Adevărat, fericirea este cea mai bună răzbunare împotriva oamenilor, împotriva sorţii, dar pentru fericire trebuie să ai succes, şi pentru succes trebuie muncă iar pentru muncă îţi trebuie ambiţie, răbdare, perseverenţă. Mulţi factori de adunat şi de scăzut iar eu am pierdut firul matematicii din liceu. Am stins veşnica ‘ ultima ţigară ‘, m’am ridicat să păşesc în haosul ce mă aştepta şi am zâmbit.
 
A fost cel mai ironic zâmbet pe care am putut să îl arăt vieţii, ştiam că momentele de genul sunt menite doar să mă pregătească pentru adevăratele lupte.
Standard