Doza.

Image

Iubirea cât costă ? Unde poţi cumpăra iubire, că vreau să mă hrănesc, îmi vreau doza din cel mai nobil drog, vreau senzaţii de primă clasă, deşi e posibil să fiu prins într’o continuă transă.

Depinde de persoană, mulţi doresc doar doze pentru o noapte, pentru o zi, alţi vor supradoze şi aşa ajunge iubirea muză pentru poezii. Dependenţă sau doar o nebunie, nu contează ce, unde şi cum, doar să fie. Drog ce îţi oferă planuri, amintiri, şoapte, te faci să râzi până şi la glume proaste. Drogul ce nu îţi oferă doar halucinaţii, singurul drog pentru care ştiinţa nu are explicaţii. Dragostea se consumă în doi, o împărţi printre cearşafuri mototolite, sub soarele de vară, sub umbrela ce te fereşte de ploi. După o noapte mai grea, dragostea este cea mai bună cafea, este drogul perfect realizat în laboratorul inimii sub formă de concept, cu un gust dulce de regret. Îţi oferă dimineţi târzii pictate în râsete, sau nopţi albe sfârşite în plânsete. Singurul drog pentru care ţi’ai vinde şi sufletul, să fie totul pe dos, fără valoare, totul să fie nul, palpitaţii şi senzaţii, drog ce leagă şi destramă relaţii. Drog ce te face să vorbeşti atunci când vrei să taci, ce transformă bogaţii în săraci iar îngerii devin draci. Iubirea te dezbrăcă prin cuvinte frumoase sau îţi ţine de cald în nopţile răcoroase. Drog ce te face să înţelegi noţiunea de telepatie, deşi tu nu observi, ea ştie. Drog ce te face să simţi ceva nou, inedit, destui oameni sănătoşi ce au înnebunit. Te face să te simţi special, cu totul aparte, te face să o simţi lângă tine deşi ea este departe. Drog ce îţi oferă rolul principal în comedii, ori cu lacrimi în ochi, participi la tragedii. E aşa cum îţi place ţie, momente de extaz, totul este real deşi tu crezi că e o fantezie. Drog cu efecte secundare, poţi ajunge surd sau mut, ori devii orb atunci când ai luat supradoză şi iubeşti prea mult. Da, uneori oamenii se zgârcesc şi iau droguri de proastă calitate, desta şi întâlneşti pe stradă multe suflete afectate sau au fost păcăliţi, nu au ştiut ce primesc, droguri false ce au oferit doar ură şi indiferanţă în loc de ‘ te iubesc ‘. Drog ce te vrăjeşte, nu are alcool dar tot te ameţeşte. Printre valurile vieţii în continuă căutare, iubirea îţi oferă un colac de salvare ca să te ţii tare. Fumul îţi alina starea, drogul îţi arată linia de sosire, se opreşte alergarea. Încearcă, e posibil să îţi placă, iubirea este cea mai veche reţetă afrodisiacă.

Dar dealer’ul tău pleacă, efectul dispare încet, aşteptând în continuare doza de care eşti dependent.

Advertisements
Standard

Stare de spirit.

Imagine

Nu mă înţelege greşit, şi dacă o faci, fă’o dar prefer să nu îmi spui, prefer să taci. Da, nu sunt omul pe care vei putea să îl conduci, sunt lipsit de argumente atunci când arunci cuvinte ce nu le înţelegi, când spui că vei rămâne deşi tu pleci.

Totul este clar, nu este de mine aici, dar rămân cu sufletul împăcat măcar. Ştiu că sistemul nostru e stricat şi că încercăm să îl schimbăm iar şi iar şi observăm că ajungem în acelaşi punct, cuvintele mele nu au valoare când devin sufleteşte mut.

Mulţi ar trebui să înveţe de la noi, că soarele vine şi după cele mai reci ploi, dar nici 5 % nu înţeleg că trebuie să merite, că să poţi dărui zâmbete. Lacrimile să curgă, sufletul să plângă, o sticlă de vin, ţigări fumate, pahare sparte, poze rupte, cuvinte ce ţin închise regrete multe.

Ne’am cunoscut când nu te vroiam, m’ai iubit când nu îmi doream, astfel de sentimente îmi păreau ipocrite, senzaţii ce promiteau multe. O regulă elementară, să nu vezi lumea prin ochii iubirii dacă ea este oarbă. Măştile reprezintă doar un scut pentru puţină vreme, te vei lăsa dezbrăcat mintal şi sufleteşte mult mai devreme şi vei realiza că ai rămas vulnerabil, că toate măsurile tale de a fi tare sunt de prisos, în faţa iubirii nimic nu este valabil.

Vor exista zile când vei vorbi cu poza din ramă, având impresia că nu vei mai simţi durerea de la rană şi ai să îţi doreşti ca amintirile să prindă viaţă, să nu mai fii înconjurat de frig şi multă ceaţă.

Paharul va fi jumătate gol, jumătate plin de venin, dacă răul îţi va aduce mai mult bine, încearcă să te schimbi. Nu încerca să te ascunzi, trebuie să te înfrunţi cu tot râul că să nu te afunzi. Nu nega greşelile, incearcă să le accepţi, nu nega ceea ce simţi, înlocuieşte ura cu ambiţie şi strânge din dinţi. Doare, ştiu că doare, nu ar mai fi existat căi grele dacă toate erau uşoare. Doare să nu fii fericit, când toată lumea din jurul tău este, dar nu uita că timpul trece iar tu împreună cu el vei trece peste.

Fii fără teamă, orice suflet îşi are dreptul de la naştere la alinare, tu trebuie să fii atent şi să nu îi dai scăpare, şi atunci când ai impresia că nu ţi’a mai rămas nimic, nu uita, mai ai starea de spirit.

Standard

04:03

Image

 

04:03, priveşte pe fereastră şi tot ce vede este doar biserica ce se ridică spre cer câteva străzi mai departe. Telefonul sună, şi nu pentru prima dată, dar niciun răspuns. Zâmbeşte ironic, trage paharul lângă el şi goleşte sticla de vin apoi o pune jos şi o loveşte uşor cu piciorul. În timp ce sticla se rostogoleşte până la uşă, îşi scoate o ţigară, o aprinde şi trage fum în pieptul lui deschis. Liniştea lui este deranjată doar de fumul din cameră, şi de

 

…Sună din nou. Cu privirea rece, îşi caută telefonul undeva trântit într’un colţ al camerei, şi se opreşte. Nu îl ridică, îl preferă acolo jos. Vede acelaşi număr, trăieşte aceleaşi clipe, aude aceleaşi voci ce rosteau şoapte în nopţile târzii. Vedea dezordinea din mintea lui şi în acelaşi timp şi liniştea unei dimineţi de vară. Deschide dulapul, de pe ultimul raft ia 3 scrisori. Trecut, prezent şi viitor. În timp ce telefonul sună, el răsfoieşte scrisorile şi nu înţelege cuvintele calde spuse pentru a încălzi un suflet rece. Regretă, dar asta nu ajută la ceva, aşa că scoate bricheta şi le dă foc. Tot ce este frumos, trece repede, iar tot ce este mai greu parcă refuză să plece. Cenuşa se ridică şi poartă un dans în camera întunecată. Sprijinit de uşă, priveşte acest joc minunat ce ii hrăneşte indiferenţa, se ascunde parcă după orgoliul lui iar ea stă rătăcită în pat şi îi simte ura ce nu îl lasă să fie aşa cum îşi doreşte. Dar acum patul este gol, cine pe cine a trădat ? Se gândeşte că are atâtea motive, atâtea argumente, se gândeşte că nu are defapt nimic şi că nu are niciun ultim cuvânt. Îşi ia un scaun şi se aşează, îşi mai aprinde o ţigară. Pentru el nu e nicio urmă de îndoială, ştie că într’o bună zi va da socoteală dar momentan preferă să tacă. Trece cu degetele de la mâna stângă prin părul neîngrijit, apoi observă cămaşa pătată de vin. Focul ce ardea scrisorile îi proiecta umbra pe uşă, dar ştia că nimeni nu avea să intre sau să iasă. Uitarea asta bolnavă îl epuizaze destul. Îşi ridică privirea spre biserică, au ales un sentiment suprem dar ” Nu am ales ceea ce vrem, ori nu îl vedem, ori e blestem ” şi se întoarce iar spre uşă. Sentimentele dau vieţii culoare, dar uneori parcă viaţa este îmbibată în negru şi doare. El ? Reprezintă negrul din viaţa ei şi cu toată culoarea ei nu îi poate schiţa un zâmbet pe pânza îmbătrânită de atâtea încercări. Cuvintele pot fi arme câteodată, dar oricât de bune ar fi nu poţi lua cu ele un suflet ostatic, niciodată. Vroia să joace această piesă fără măşti dar riscă să îi se vadă rănile pline de copci aşa că a decis să părăsească scena.

 

Vede scrisorile arse aproape în totalitate şi nu îi vine să creadă, reuşise să distrugă singurele cuvinte ce îl înţelegeau pentru prima dată. Disperat, adună cenuşa dar în zadar, puţine cuvinte au scăpat, multe dintre ele fiind distruse de focul indiferenţei lui. Se opreşte şi se întinde pe podea cu ochii spre peretele din stânga. Mâna îi se loveşte de telefon şi vede 7 apeluri pierdute şi un mesaj: ” Răspunde sau scrie’mi ceva te rog !! “. Se ridică, un pic ameţit de la fum şi vin, se aşează la masă şi scrie. Scrie, scrie, scrie dar cuvintele lui nu erau aşa frumoase ca ale ei, cuvintele lui erau mereu simple, erau cuvinte ce nu găseai în ele căldura cu care ea îl obişnuise pe el. A rupt pagini, a îndrăznit să mintă, a îndrăznit să fure, dar tot ce gândea, tot ce scria nu reuşea să readucă la viaţă acele scrisori. Caută cuvinte prin cenuşă, dar din acea cenuşă nu reuşise să salveze decât ” ura “, ” indiferenţa “, ” orgoliul “, şi ” am iubit “.

 

El a ales să fie scriitor deşi ştia că nu va reuşi niciodată să iubească scrisul, ştia că nu va inţelege acel sentiment suprem . Ştia că ea nu va primi niciodată o scrisoare şi că în comparaţie cu ea, el va fi doar un Scriitor Mediocru.

Standard