Poveste fără titlu

Când îţi vorbesc în sentimente, cuvintele îmi tac. Ca un roller coaster, ridici şi cobori, simt goluri în stomac, simt adrenalina, simt tot felul de senzaţii şi efecte, fie îm ieste rău. Şi îmi este rău, recunosc. Sunt un handicapat emoţional şi tu parcă profiţi de asta. Uneori gândesc dacă este doar un joc şi tot ce vrei este auzi cuvinte pe care ai fi vrut le auzi de la altcineva care nu ţi-a răspuns aşa cum îţi răspund eu. Dar vezi tu partea ciudată, eu îţi răspund deşi tu i-ai întrebat pe alţii şi nu pe mine. Eu îţi răspund în locul lor. Eu îţi arăt, eu îţi zic, eu fac şi face tot ce nu au reuşit ceilalţi. Nu am mai ţinut cont de principiile pe care mi le-am bătut pe pereţii orgoliului.

Mândria mea de a spune “NU” nu mai există nici ea sau poate nu există atunci când ar trebui. Ştiu nu este bine, ştiu noi nu avem nicio şansă. Sau poate avem, şi noi nu profităm de ea. Ne consumăm aiurea cu jumătăţi de măsură, cu tot felul de scuze ce ştim amândoi sunt penibile. Scuzele tale sunt penibile, şi eu ca un prost prefac le accept şi le înţeleg. Scuzele tale nu te scot, dar scot în schimb tot felul de gânduri ce noaptea, când sunt singur, fac am tot felul de regrete. Regrete adolescentine ce nu îşi mai au rostul în lumea mea.

Miai dat jumătate de sărut, eu ţi-am oferit un întreg. Dacă zbat mai tare, doare mai tare. Dacă nu încerc nimic, la fel, doare. Şi nu ştiu care durere este mai mare. Sunt zile când satur de toanele tale şi te alung. Cum e posibil îţi pară rău atunci când alungi ceva sau pe cineva care nu îţi face bine, nici eu nu ştiuŞi uite aşa, eu întorc iar la tine. Şi tu primeşti iar, dar niciodată nu primeşti complet. Parcă stau în pragul uşii şi cu un picior stau în camera şi cu unul în hol. Amintirile noastre sunt trei întâlniri, jumătate de sărut, regrete, plecări, distanţă, pahare de alcool, scrumiere pline şi speranţe. Speranţe într-o zi vei veni tu la mine şi îmi vei spune vrei rămâi şi eu nu mai plec. Ai putea îmi linişteşti inima ce îmi bate haotic dar tu preferi în schimb o ţii aşa, într-un ritm dezordonat. Miai spus de atâtea ori nu e bine ceea ce facem, ar fi bine nu mai vorbim, nu îmi mai fac tot felul de filme şi accept faptul noi doi, nu vom avea niciodată un întreg. De fiecare dată când miai spus asta, întrebam dacă tu chiar vorbeşti serios. Nu ştiu ce cred, nu ştiu ce fac, nu ştiu ce văd şi aud. Nu ştiu dacă tu faci aşa din cauza îţi este teamă, te simţi vinovată sau pur şi simplu pentru tu nu simţi de fapt nimic. Sau dacă simţi ceva, nu este destul de puternic încerci. Ţiai imaginat cum ar fi ca noi doi avem un întreg ? Eu gândesc la asta în fiecare zi şi chestia asta oboseşte. Am obosit cred, am obosit pur şi simplu tot încerc şi prefac. prefac că totul e doar o faza şi va fi bine, şi noi doi vom fi bine împreună. Sunt un mare leneş, dar sunt al naibii de muncitor cu noi. Am încredere şi ambiţie, dar niciun motiv pentru ele. Simt lupt degeaba, dar tot trag tare. Lupt în zadar pentru un vis din categoria celor care nu vor deveni niciodată realitate. Aşa simt în anumite momente. Uneori comport aiurea cu tine şi nu pentru aşa vreau, ci pentru ca apăr de tine. În situaţiile astea mândria mea şi orgoliul meu ţipă cât pot de tare “NU”. Astea nu sunt vrăjeli, nu sunt filme şi poveşti dramatice pentru neconsolatele care citesc Tudor Chirilă. Nu. Asta este realitatea. Asta este povestea noastră, una adevărată în care doi oameni merg pe drumuri diferite ce uneori se intersectează. Şi la aceste intersecţii, drumul meu parcă mereu are semnul “STOP” şi tot ce pot fac este te privesc cum treci iar pe lângă mine, pe lângă noi. Suntem spectatori în povestea noastră, pe când noi ar fi trebuit fim personajele principale. Ciudată chestie simt pentru tine ceva, ce nu am simţit pentru alte persoane care poate ar fi apreciat mai mult, şi tu parcă simţi exact ce nu am simţit eu pentru ele. Totul are o limită, la fel şi răbdarea mea. Aşteptarea ta nu va dura o veşnicie. Profită de faptul încă sunt aici şi sunt aici pentru tine. Profită de faptul de fiecare dată când plec de lângă tine, tot la tine întorc. Nu mai lăsa plec. Nu mai lăsa să plec, nu mai lăsa te aştept. Pentru într-o zi, eu nu voi mai întoarce şi cu siguranţă acolo unde  voi opri pe drumul meu, nu te voi mai aştepta.

Advertisements
Standard